Si totul intr-o zi de ianuarie,oarecare..nimic special.
Sta in camera si priveste cerul care parca stie de tristetea ei.Realizeaza ca e una din zilele in care e in ton cu vremea.
La fel de schimbatoare,acum ii e bine,apoi isi aminteste de "el" si revine la starea instalata acum cateva luni din vina lui.
Ar da orice sa nu mai fie asa,sa iasa din jocul asta de copii mici si sa il lase deoparte.Mai bine zis,amintirea lui sa o dea deoparte,pentru ca pe el nu l-a avut niciodata...in concluzie,nu l-a pierdut.
Deci tristetea ei e in zadar,dar totusi duce o lupta cu propria-i ratiune..
Spera ca intr-o zi o va cauta spunandu-i ca mereu a fost prezenta in mintea lui,ca trebuia sa aiba incredere si sa nu renunte la "visele lor frumoase pe care le aveau impreuna" ,dar "sa spere" nu a ajutat-o niciodata si nu i-a adus decat dezamagiri.
Un alt gand care nu ii da pace e acela ca el a uitat-o,ca atunci cand realizeaza ca ea inca se gandeste la el,lui ii se pare absurd si de neinteles..
Astea sunt gandurile ei,care o macina si care dor mai tare decat lipsa lui...
Vrea doar sa inteleaga,sa poata sa apese butonul de "stop"..si sa il lase in urma,asa cum el deja a facut..
Cu teoria intotdeauna a stat bine..cu practica mai putin:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu