Fericirea..

 ...se poate citi doar in ochii celui ce iubeste.
 ...e destul de simplu de obtinut atunci cand chiar ne dorim sa o avem.
 ...ne face sa fim mai buni, mai calmi, mai rabdatori.

 Avand acea stare de bine, orice lucru simplu ne bucura si asta se vede in privirea noastra.
 E vorba despre acea privire atunci cand suna telefonul si stii ca la capatul firului se afla singura persoana care te face sa zambesti fara sa vrei, care te face sa tresari si sa simti stoluri de fluturi prin tot stomacul spunand un simplu " Ce faci?".

Indiferent daca e persoana cu care nu ai mai vorbit de luni intregi, indiferent daca se afla in partea cealalta a lumii..tu stii ca legatura dintre voi nu poate fi rupta nici de timp, nici de distanta, nici de ceilalti care nu par sa inteleaga ce e in sufletul tau. Fiecare repros existent pana in momentul acela dispare ca prin magie ... si nimic nu mai conteaza. Nici macar ce va fi..doar ce e..
Nu exista explicatie logica, nu exista ratiune in ceea ce spui, exista doar sentimentul de atasare si intrebarea:  " ce facem cu noi? "..
E raul necesar, e binele care se instaleaza in tine, e totul, dar in acelasi timp, e nimic.. Sunt ochii care sclipesc si zambetul larg, e vocea calda care te calmeaza de fiecare data, e acel "mi-e dor", e nevoia iremediabila de a-i fi alaturi.

Fericirea e nebunie...si noi o avem din plin...

Fiecare dintre noi avem o poveste.
Fiecare poveste e mai mult sau mai putin complicata, toti cunoastem persoane care ne dezamagesc la un moment dat, indiferent cat de mult ne-am dori sa nu fie asa. Si de fiecare data doare tot mai mult.
Ce e cel mai urat din toata treaba asta e ca realizam unele lucruri atunci cand e deja prea tarziu. Ne dam seama de ceea ce avem atunci cand pierdem, pretuim oamenii numai dupa ce ei nu mai sunt si nu mai e nimic de facut. Si nu e corect. Nici fata de noi, nici fata de ei. Si mereu spunem ca ne vom schimba, dar ramanem doar la stadiul de " a spune".
As vrea acum sa am o super putere si sa ma intorc in trecut. Ce as schimba? Multe.. as imbratisa persoana blanda  pe care nu am stiut sa o apreciez, in loc de un strigat i-as saruta obrazul ridat, as mai da o sansa singurului om care m-a facut sa ma vad altfel decat o faceam, care m-a facut sa realizez cat de mult contez pentru el si pentru ceilalti, as mai face un pas inainte in locul celor doi pe care i-am facut inapoi catre acel "el" de care imi e atat de dor si asta doar pentru a-i mai da siguranta ca nu m-a pierdut nici in momentul de fata.. Si nu as mai acorda atata incredere celor care nu au facut nimic pentru a-mi arata ca merita...Am ajuns sa cred ca "datorita" lor acum sunt un fel de "Toma necredinciosul".. Stau si ma intreb...totul pentru ce? Pentru ce m-am schimbat eu atat? Pentru ce am ajuns iar la stadiul in care nimic nu ma mai atinge si sunt impietrita sufleteste? Am momente in care mi-e dor,dar si momente in care as vrea sa fiu langa cineva numai ca sa ii fac rau si sa ii arat cat de mult m-a durut candva..
Scriu aiureli, inconstient si in mod repetitiv..
Noapte buna !.....Si un 1 martie fericit !