Goodbye, 2013...

Si sa facem inventarul pe 2013...
Marturisesc ca a fost un an greu, plin de schimbari.
Ce am realizat? Am invatat ca autocontrolul nu este cea mai buna calitate a mea, am invatat ca orice inceput are un sfarsit, indiferent cat de tare vrei sa negi asta si, mai ales, am realizat cine ma iubeste neconditionat.
Anul asta am pierdut persoane dragi, unele pentru ca Dumnezeu le-a vrut langa El, altele pentru simplu fapt ca locul lor nu era langa mine. Si daca pana acum ceva timp as fi dat orice sa se intoarca, am renuntat. Nu pot obliga pe nimeni sa ramana in visul meu.
In schimb, 2013 m-a maturizat, m-a facut sa imi dau seama cat de importante sunt lacrimile si cum noi, oamenii, ajungem sa le irosim si cum nu suntem in stare sa apreciem pe ceilalti decat atunci cand este prea tarziu.
Vreau sa le urez "Craciun fericit" tuturor : celor care mi-au dat incredere, celor care m-au ridicat de jos, celor care m-au daramat, celor care au ramas langa mine, celor care inca ma suporta, celor care au renuntat la mine si, mai ales, mie.
Fie ca 2014 sa imi aduca puterea sa imi ating telurile si sa le ofer sufletelor dragi fericire. Dar, mai presus de orice, sa cicatrizeze ranile si sa stearga urmele..
Inchei capitolul aici, incep altul.. Si sper ca Mosul sa ma ajute ca visul sa imi devina realitate...candva...

Realitatea.

Realizez, cad, ma lovesc..ma doare...si nu pot sa ma ridic..
Imi e dor, prea dor..mi-e frica. Stiai ca mi-e frica de intuneric si intre noi acum s-a stins lumina..
Si e intuneric..si frig.. Si e noiembrie.. alt noiembrie, alta piesa, acelasi refren. Ce simt acum e alt dor... nu il cunosc, dar doare inzecit.. Si e orgoliul prea puternic.. E chemare si respingere, e iubire si ura...sunt eu si esti tu...suntem noi si sunt ei...esti tu si e ea..

Citeste asta...

...acum sau altadata, e acelasi lucru! Dar probabil te roade curiozitate.. ei bine, mi-am dat seama ca " nu te mai iubesc din momentul in care nu am mai putut scrie despre tine.." De aici vine si faptul ca toate postarile sunt vechi..
De ce scriu acum? Sa iti satisfac curiozitatea de a afla ce mai fac, cum sunt. Rasaritul meu a venit atunci cand tu ai apus in viata mea...

              Am citit “McDonaldizarea societatii” de George Ritzer in cadrul Book Tour-ului organizat de Andra si am ramas placut surprinsa. Nu este stilul meu de lectura, recunosc ca intotdeauna am avut o atractie mai mare pentru romanele cu poveste eventual care-ti mai rupeau si cate o lacrima asa, dar aceasta mi-a placut. M-au captivat exemplele atat de cunoscute pentru noi, atat de banale poate, dar totusi necunoscute. Ca doar noi mult prea rar privim lumea intr-un mod obiectiv, in ansamblu...

            Mi-a placut ca nu s-a bazat doar pe lantul de magazine McDonald’s, desi sunt o multime de detalii despre acesta, ci ca s-a referit la toate domeniile posibile. Vorbeste de la masini, la fastfood, la Holocaust, la invatamant si Web 2.0. Lucruri pe care e imposibil sa le evitam, lucruri care ne influeteaza viata…Intr-un mod chiar mult mai dur decat imi inchipuiam eu. Este o carte care te pune pe ganduri, care te ajuta sa iti deschizi ochii chiar daca doar ca dupa sa ii inchizi la loc. Are la baza o realitate tulburatoare uneori, iar alteori de-a dreptul hilara… M-am vazut chiar si indignata de realitati pe care era oricum imposibil sa le contest.

            Recomand aceasta carte chiar si pentru a afla lucruri precum…: in America nu  te poti departa mai mult de 107 mile de un restaurant McDonald’s. Mie statisticile de genul mi s-au parut foarte interesante…J

            De asemenea, recomand proiectul in sine pentru ca  Blog Book Tour-ul acesta continua…

Fericirea..

 ...se poate citi doar in ochii celui ce iubeste.
 ...e destul de simplu de obtinut atunci cand chiar ne dorim sa o avem.
 ...ne face sa fim mai buni, mai calmi, mai rabdatori.

 Avand acea stare de bine, orice lucru simplu ne bucura si asta se vede in privirea noastra.
 E vorba despre acea privire atunci cand suna telefonul si stii ca la capatul firului se afla singura persoana care te face sa zambesti fara sa vrei, care te face sa tresari si sa simti stoluri de fluturi prin tot stomacul spunand un simplu " Ce faci?".

Indiferent daca e persoana cu care nu ai mai vorbit de luni intregi, indiferent daca se afla in partea cealalta a lumii..tu stii ca legatura dintre voi nu poate fi rupta nici de timp, nici de distanta, nici de ceilalti care nu par sa inteleaga ce e in sufletul tau. Fiecare repros existent pana in momentul acela dispare ca prin magie ... si nimic nu mai conteaza. Nici macar ce va fi..doar ce e..
Nu exista explicatie logica, nu exista ratiune in ceea ce spui, exista doar sentimentul de atasare si intrebarea:  " ce facem cu noi? "..
E raul necesar, e binele care se instaleaza in tine, e totul, dar in acelasi timp, e nimic.. Sunt ochii care sclipesc si zambetul larg, e vocea calda care te calmeaza de fiecare data, e acel "mi-e dor", e nevoia iremediabila de a-i fi alaturi.

Fericirea e nebunie...si noi o avem din plin...

Fiecare dintre noi avem o poveste.
Fiecare poveste e mai mult sau mai putin complicata, toti cunoastem persoane care ne dezamagesc la un moment dat, indiferent cat de mult ne-am dori sa nu fie asa. Si de fiecare data doare tot mai mult.
Ce e cel mai urat din toata treaba asta e ca realizam unele lucruri atunci cand e deja prea tarziu. Ne dam seama de ceea ce avem atunci cand pierdem, pretuim oamenii numai dupa ce ei nu mai sunt si nu mai e nimic de facut. Si nu e corect. Nici fata de noi, nici fata de ei. Si mereu spunem ca ne vom schimba, dar ramanem doar la stadiul de " a spune".
As vrea acum sa am o super putere si sa ma intorc in trecut. Ce as schimba? Multe.. as imbratisa persoana blanda  pe care nu am stiut sa o apreciez, in loc de un strigat i-as saruta obrazul ridat, as mai da o sansa singurului om care m-a facut sa ma vad altfel decat o faceam, care m-a facut sa realizez cat de mult contez pentru el si pentru ceilalti, as mai face un pas inainte in locul celor doi pe care i-am facut inapoi catre acel "el" de care imi e atat de dor si asta doar pentru a-i mai da siguranta ca nu m-a pierdut nici in momentul de fata.. Si nu as mai acorda atata incredere celor care nu au facut nimic pentru a-mi arata ca merita...Am ajuns sa cred ca "datorita" lor acum sunt un fel de "Toma necredinciosul".. Stau si ma intreb...totul pentru ce? Pentru ce m-am schimbat eu atat? Pentru ce am ajuns iar la stadiul in care nimic nu ma mai atinge si sunt impietrita sufleteste? Am momente in care mi-e dor,dar si momente in care as vrea sa fiu langa cineva numai ca sa ii fac rau si sa ii arat cat de mult m-a durut candva..
Scriu aiureli, inconstient si in mod repetitiv..
Noapte buna !.....Si un 1 martie fericit !

Now is good...

...exact ca numele unui film pe care l-am vazut recent.. Acum chiar e bine..

Respir un aer de care imi era dor....Acel aer in care nu exista impuritati.
Ma bucur de prezenta persoanelor dragi, ma bucur de lipsa celor care in mod clar nu au ce cauta in viata mea si care au realizat asta.

..dar, mai ales, ma bucur de " tine"...pentru ca te vreau din ce in ce mai mult, pentru ca nu ma satur sa te privesc, pentru ca am nevoie de tine in fiecare moment al zilei.

Ai aparut atunci cand aveam cea mai mare nevoie, cand nimic nu parea sa mai aiba logica si ritm in viata mea. Ai stiut sa lupti pentru un eventual "noi" si ai vrut sa ma faci sa ma vad prin ochii tai, acei ochi care spun atatea.

Nu reuseam sa gasesc motive pentru a te lasa sa imi atingi inima, insa tu ai simtit teama mea si ai reusit imposibilul...

Imi era dor de mine asa cum sunt acum, imi lipseau cu ardoare diminetile in care ma trezeam zambind, fara sa stiu de ce, iar explicatia sa vina atunci cand primeam mesaj realizand ca in primele ganduri ale cuiva sunt eu, iar acum am mult mai mult.

Incet, incet, alaturi de tine, invat sa visez, sa cresc, sa sper...sa iubesc..

Timpul trece..

..si a trecut. Fara noi. Si ne-am schimbat. Am renuntat la vise, planuri, idei...
Am cautat fericirea in alta parte,  ne-am prefacut ca suntem bine, ne-am intrebat unul pe altul ce facem si ne-am mintit ca totul e ok.
Eu stiu sigur ca am jucat un teatru ieftin, ca am vrut sa las o urma de tristete pe care tu trebuia sa o sesizezi si sa imi zici ca ti-e dor.
Dar ai tacut. Pentru a nu stiu cata oara ai tacut si ai schimbat subiectul. Voiam sa iti mai spun ca imi lipsesti, dar cu ce rost? Nu mai am ce sa schimb, trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca esti bine, ca iti refaci drumul si tacerea ta inseamna un singur lucru. Ce va fii peste un timp? Nu stiu.. O alta eu fara tine, fara sentimente..Doar cu amintiri ce ma vor ajuta sa adorm, cu parfumul tau imbibat in suflet si atat...