Dependenti de varsta

Mai nou,am observat ca sunt multi care au impresia ca daca ai intre 18 si 23 de ani trebuie neaparat sa gandesti ca un copil si nu esti capabil sa porti o discutie serioasa.Si asta pentru simplul fapt ca esti plin de energie si rasul e principala"arma".Celor care fac parte din aceasta categorie,a oamenilor care judecata dupa modul in care ai hotarat sa iti traiesti viata,am sa le spun ceva.Daca rad nu inseamna neaparat ca rad de voi,daca sunt energica nu inseamna ca sunt cu capul in nori si daca vreau sa port o discutie serioasa o pot purta oricand..
Daca ai peste 30 de ani,nu trebuie sa traiesti cu gandul ca un altul de 23 te poate eclipsa.Vina e doar a ta,ca nu esti capabil sa dai replica dupa replica,nu a lui.Asta pentru ca manifestariile lui sunt specifice varstei.Bine,se poate spune ca si ale tale sunt,dar aici ar fi altceva de zis.
Cel mai bine e sa nu incerci sa pari altceva decat ceea ce esti,sa nu lasi impresia ca vezi Doamne ce timid esti tu,cand de fapt tot ce vrei sa faci e sa postezi in victima...
Varsta nu-i decat o scuza banala in ochii mei...

Diferenta dintre "a simti","a spune" si "a face"

Pe zi ce trece,sunt tot mai uimita de caracterul unora dintre animalele cu doua picioare din jur.
Nu inteleg cum au unii tupeul sa pateze cuvantul"iubire" cu propria gandire,o gandire bolnavicioasa si lipsita de judecata.De ce trebuie sa fie egoismul pe primul loc in viata si dorinta de a simti doar placere le intuneca ratiunea si uita complet de persoana de langa ei?
Scena in care el spune ca langa ea se deconecteaza de tot si ca ar da orice sa schimbe trecutul in care tot din cauza prostiei lui a pierdut-o poate parea rupta dintr-o poveste de iubire ca in filme.Dar,pentru ca mereu exista un "dar",ce face el si ce spune e in antiteza.Spune ca iubeste,dar se poarta ca si cum s-ar iubi doar pe el,se poarta ca un copil,dar vrea sa isi arate barbatia in pat...What the fuck?!?!?!
Da,nu e stilul meu sa scriu asa ceva,dar sunt stupefiata de cum isi permit unii sa creada ca totul li se cuvine,ca nimic nu e mai presus de ei si culmea se simt jigniti cand li se arata verde in fata ca gresesc si ca nu sunt bine vazuti.Te-ai simtit jignit cumva ca ai primit replica la orice?Pacat ca nu stii sa mi-o intorci.Te-ai suparat ca te-a refuzat?Incearca sa o castigi,nu te purta cu ea ca si cum ar fi bandaj de pus pe rana in zilele tale de cumpana.
In loc sa ii zici ca vii la ea ca sa"iti arati barbatia",spune-i asa:vreau sa vorbim,sa vad ce mai faci..sau pur si simplu"vreau sa te vad,sa te imbratisez..apoi am sa plec.Pot?"
Dar,din pacate,iar incerc sa am o parere prea buna despre oameni,mai ales despre acea specie care se crede superioara si centrul universului...

Just words

  S-a urcat in autobuz parca vrand sa se deconecteze de tot.Stia ca trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca va veni acel moment in care va trebui sa iasa din colivia in care se ascunsese pentru a nu fi ranita de tot ce o inconjura.Poate va avea nevoie de un glob de cristal pentru a stii ce ii va rezerva viitorul,pentru a afla ce lasa,de fapt,in trecut.

  Dar atunci cand trecutul ii va atinge viitorul,o sa isi aminteasca clipele in care atinsese idealul fericirii.

Simtea un dor pe care nu il intelegea...ii era dor de ea asa cum era inainte.Inainte sa il cunoasca pe cel care ii va dovedi faptul ca se poate insela in privinta oamenilor.

  El,poate fara sa vrea,a reusit sa o maturizeze.A reusit sa faca din ea o persoana mai puternica,dar totusi mai sensibila la vorbele rele din jur,o persoana mai egoista care nu va mai putea nicicand sa ofere tot celorlati din cauza fricii de dezamagire.

  Nu intelegea nici macar ea de ce dupa atata timp,tot se mai gandea la el.De ce atunci cand avea ocazia sa aiba acel nou inceput pe care si-l dorise,nu voia sa se desprinda de trecut.Singura explicatie pe care o avea era faptul ca stia ca in trecutul sau erau lucruri neterminate,erau vorbe aruncate aiurea,erau intrebari fara raspuns...era el.

  In toata multitudinea de ganduri,o linistea unul singur.Ca va fi bine!Candva,undeva,trebuia sa existe cineva care nu o va dezamagi,care nu va pleca a doua zi si care va fi raspunsul la toate intrebarile ei,care va fi mana care o va ridica atunci cand tot o va darama..va fi cel pe care l-a visat fara sa il cunoasca...Atunci,trecutul va fi inchis pentru totdeauna si din acest trecut va ramane doar cu amintirile care o fac sa zambeasca..

Ce las in urma....

Da,am reusit!Am reusit sa imi ating visul..acel vis pentru care am luptat atat!
Mi se pare ciudat sa ma numesc "studenta",dar trebuie sa ma obisnuiesc.Din octombrie,am sa locuiesc in Sibiu,unul dintre locurile de care sunt vesnic indragostita.
In paralel cu fericirea pe care o simt pentru ca am reusit,e o mare dezamagire.Sunt dezamagita de oameni..de acei oameni de care aveam nevoie pentru a ma cunoaste eu pe mine.Oameni care cred doar in ideea ca popularitatea ii poate propulsa pe culmile cele mai inalte.Acele persoane care nu isi puteau gasi alt moment mai bun sa se schimbe,sa renunte la niste ani in care timpul petrecut impreuna parea cel mai important.
Cel mai trist e atunci cand tu,chiar daca esti dezamagit,tot mai vrei sa salvezi ceva din ghearele timpului si a schimbarii.Cand te hotarasti sa faci asta,renunti la orgoliu si te intalnesti cu persoana respectiva.Iar atunci,stupefiat,realizezi ca in fata ta sta un/o strain/a.
In cazul meu,o straina care considera ca machiajul face parte din prioritatile vietii si se ascunde in spatele ochelarilor..cineva care parca incearca sa se prezinte si iti vorbeste incontinuu de "prietenii"sai de parca ar fi cel mai important lucru din noua sa viata.
Da,stai in fata unei persoane care nici macar sa zambeasca normal nu mai poate.Si totul pentru ce?Pentru noua lume in care se invarte,o lume care o pune in centru,dar doar aparent pentru ca,de fapt,totul este o lupta pentru propriile interese.
Stiu ca regretele nu isi au rostul,dar practica e mai grea de cele mai multe ori.Eu am sa fiu bine,pentru ca stiu ca ce e scris sa fie va fi oricum.
Ce las in urma?Copilaria,multe amintiri si dezamagirea provocata de "ei"...
So,new beginnings..here I come!!!

Somebody

Sambata.Ora 8.25.

 Stia ca trebuie sa se dea jos din pat pentru ca ii promisese mamei ca o va insoti la cumparaturi,dar ii era mai frig decat intr-o dimineata de decembrie.Totusi,auzind vocea care o intreba daca doarme(de parca ar fi putut sa ii raspunda daca doarmea cu adevarat) se da jos din pat si cu picioarele goale se indreapta spre fereastra.

Era probabil cea mai urata dimineata din ultimul timp..sau,cel putin,asa o vedea ea.Cu mult greu,reuseste sa se faca gata si sa isi duca la bun sfarsit promisiunea.

Pleaca.
Aude franturi din cuvintele mamei care i se pareau mai straine ca niciodata.Vroia sa iasa din starea aia latenta,dar ceva o impiedica.Dupa un timp in care au cutreierat orasul,este nevoita sa se aseze pe o banca ca sa aiba grija de cumparaturi pana cand mama mai adauga ceva la lista aia imensa de acasa.Nu putea sa isi dea seama ce fusese in mintea ei cand promisese ce promisese.Neavand ce face,se supune cerintelor si asteapta...asteapta..Ca sa fie si mai "bine"niste picaturi de ploaie isi fac aparitia.Pe langa ea,treceau diferite persoane pe care nu le mai vazuse in viata ei,in ciuda faptului ca in orasul ala mic toata lumea se stia cu toata lumea.

Undeva,putin mai departe..un chip i se pare mai cunoscut.
Si in mintea ei,zice un nume.Da...era baiatul cu buze de"acadea"cum ii zicea candva.."Candva"insemnand acum cativa ani..3-4.Nici nu mai stia sigur.In viata ei,acel baiat fusese doar ca o clipire de pleoape.
Trece pe langa ea fara sa se uite.Ea schiteaza un zambet,nestiind de ce..Isi continua observatia asupra celorlalte persoane care treceau prin fata ei.Deodata,se aude o melodie dintr-o masina parcata aproape.Erau niste versuri cunoscute..Atrasa de intensitatea lor,intoarce capul spre masina si il vede...Era "el"...acel el de care ii era atat de dor..Acel el din acea vara...singura vara in care simtise ca putea renunta la toata lumea doar ca sa fie fericita.Probabil acele luni erau singurele luni care i-au definit semnificatia cuvantului"dragoste"..Ce a urmat dupa a insemnat doar dezamagire,dor,amintire.

Ascultand de vocea care ii spunea ca nu merita nici macar sa il priveasca,isi intoarce din nou privirea..si pleaca..Tragand de plase,se indreapta cu pasi grabiti catre mama care,fericita ca a ajuns la finalul listei,o ajuta si se urca in taxi.


Dar...totusi..il vazuse..si o privise ca acum ceva timp..Din pacate,niciodata nu va stii cu cata greutate si-a stapanit dorinta de a nu il striga si de a nu il imbratisa...

Ganduri de final

Am ajuns la final..ultimul examen,insa nu si ultimele emotii.Chiar daca am asteptat atat de mult sa scap de tot,sa stiu ca nu trebuie sa ma trezesc dimineata si sa imi planific ce trebuie sa repet,nu sunt incantata de ceea ce gandesc acum.Ma asteptam sa fiu altfel..mult mai fericita.Dar poate am sa imi schimb duminica starea.
In orice caz,una dintre cauze e si faptul ca s-au adunat destule pentru perioada asta..Prea multe intr-un timp relativ scurt..
Nu stiu sincer ce am..parca sunt pe alta lume..acum sunt vesela,acum ma intristez..offff..am obosit sa ma tot gandesc la ce va fi maine,poimaine..sau peste o luna..Cred ca am nevoie de o pauza..
O zi,doua doar eu cu mine..dar parca si asta pare greu de realizat...Sau am nevoie de o imbratisare sau de un simplu zambet care sa imi dea curaj...
Se pare ca am trecut de la un subiect la altul..de la o stare la alta..de la oboseala la realizarea faptului ca imi e dor..prea mult dor..