Scriu ca sa ma eliberez de toate gandurile ce parca imi curg
prin vene, imi ies prin pori si nu vor nicicum sa dispara.
Inca iti simt
respiratia pe gat, buzele pe frunte si dansul mainii pe spatele meu.. inca e
acolo parfumul fin de tutun amestecat cu aroma cuvintelor nerostite..inca ma
bantuie privirea pierduta si confuza, de parca e acel inceput care nu trebuia
sa aiba loc niciodata.. inceput, iti amintesti de el?
Trebuia sa fie un
inceput, nu sfarsitul in care suntem protagonisti amandoi acum. Nu sfarsitul
increderii, nu sfarsitul noptilor nedormite, nu sfarsitul diminetilor cu cafea
si zambete. Mi-e dor de tine la fel cum imi e de mine in vremea in care nimic
nu conta.
Erai acolo, indiferent de
orice.. joaca nu trebuia sa devina chin, adevarul nu trebuia sa se transforme
in minciuna si aparentele nu trebuiau sa devina etichete.
Eram certitudine pana
sa devin indoiala.
Eram un om bun pana sa devin omul de care acum fugi si pe
care il eviti. Distrug tot ce ating exact in acel mod crud in care altii au distrus
tot ce era bun in mine.
Adu-ma inapoi…adu-mi rasul colorat pierdut printre
cearsafuri, transforma ata subtire pe care calc acum intr-un pod rezistent,
opreste-mi mainile din tremuratul care ma cuprinde atunci cand apari, sterge-mi
lacrimile si fa-ma sa zambesc din nou..si impreuna cu vechea “eu” pe care o
readuci la viata, vino sit u..vino inapoi, ia-ma in brate si fa totul sa prinda
din nou culoare…
