joi, 3 decembrie 2015

Bring me back..

Scriu ca sa ma eliberez de toate gandurile ce parca imi curg prin vene, imi ies prin pori si nu vor nicicum sa dispara. 
Inca iti simt respiratia pe gat, buzele pe frunte si dansul mainii pe spatele meu.. inca e acolo parfumul fin de tutun amestecat cu aroma cuvintelor nerostite..inca ma bantuie privirea pierduta si confuza, de parca e acel inceput care nu trebuia sa aiba loc niciodata.. inceput, iti amintesti de el? 
Trebuia sa fie un inceput, nu sfarsitul in care suntem protagonisti amandoi acum. Nu sfarsitul increderii, nu sfarsitul noptilor nedormite, nu sfarsitul diminetilor cu cafea si zambete. Mi e dor de tine la fel cum imi e de mine in vremea in care nimic nu conta.  
Erai acolo, indiferent de orice.. joaca nu trebuia sa devina chin, adevarul nu trebuia sa se transforme in minciuna si aparentele nu trebuiau sa devina etichete.

Eram certitudine pana sa devin indoiala.

Eram un om bun pana sa devin omul de care acum fugi si pe care il eviti. Distrug tot ce ating exact in acel mod crud in care altii au distrus tot ce era bun in  mine.


Adu-ma inapoi…adu-mi rasul colorat pierdut printre cearsafuri, transforma ata subtire pe care calc acum intr-un pod rezistent, opreste-mi mainile din tremuratul care ma cuprinde atunci cand apari, sterge-mi lacrimile si fa-ma sa zambesc din nou..si impreuna cu vechea “eu” pe care o readuci la viata, vino sit u..vino inapoi, ia-ma in brate si fa totul sa prinda din nou culoare…

luni, 1 decembrie 2014

Fara titlu

Mi-am pierdut inspiratia printre ganduri acum mult timp. Gandurile au ramas aici, inspiratia se chinuie sa revina.
Nu stiu de ce scriu, stiu pur si simplu ca trebuie sa o fac. Timpul care a trecut a cicatrizat ranile. Credeam ca asta e solutia, dar m-am inselat. Mi-e dor de mine..
Oamenii s-au schimbat, de fapt, eu i-am schimbat. M-au vazut rece si indiferenta si s-au indepartat. M-au lasat singura crezand ca asta imi doresc.O alta greseala.
Eu am continuat sa resping orice om care imi putea scoate la iveala partea sensibila si frumoasa.
Mi-am ingropat sentimentele in fum de tigara si in muzica galagioasa care, atunci, pareau sa fie singurele medicamente. Loveam fara sa tin cont de nimic si a doua zi o luam de la capat. Si era bine, timpul trecea si eu ma vindecam. Sau, cel putin, asa trebuia.
Acum, am obosit. Am obosit de masti si imi vreau sentimentele inapoi. Ma simt goala pe dinauntru si e frig..
Oricat de mult as zambi, nu simt nimic.. vreau sa simt.. orice..

marți, 13 mai 2014

Wish you were...real!

Și s-a ridicat cortina.
Priveam sala care era plină de fețe necunoscute cu unele excepții..o sală cu parfumuri amestecate la fel de necunoscute ca și fețele pe care le zăream. Toți zâmbeau emoționați așteptând finalul care era acum mai aproape ca niciodată și fiecare dintre noi căutam cu privirea oamenii  dragi..
Eu nu căutam un anumit chip, eu căutam acei ochi blânzi și deloc străini…Revin la realitate. Îmi schițez un zâmbet și îmi joc rolul.. (iar realizez că trebuia să dau la teatru)..
Deodată, mă trezesc înconjurată de oameni care mă îmbrătișează și din nou simt un anumit parfum..realizez că e parfumul buchetului de trandafiri ce îl am în brațe, venit de nicăieri.. am uitat cum e să te bucuri de acest miros… pășesc, trec de zecile de persoane și urc scările…am  nevoie de aer, mă înec…
În sfârșit s-a terminat agitația din jurul meu, dar nu și din suflet..parcă abia acum începe. Simt cum lacrimile vor să își facă apariția și trag aer in piept…nu am voie să plâng azi, azi nu.. azi închei o etapă.
„Felicitări” și două mâini care îmi acoperă ochii… mâinile fine  pe care le cunosc atât de bine, vocea blândă care mă ancora în realitate ori de câte ori eram departe..mă întorc și îi văd ochii..da, de ochii aștia vorbeam… îl iau în brațe, las lacrimile să își parcurgă traiectoria de pe obrajii mei pe umărul lui și îl iert. Îl iert pentru tot ce a fost rău, îl iert pentru fiecare secundă în care mi-a fost dor, pentru fiecare celulă care m-a durut atunci când m-a aruncat la pământ.. e aici și asta contează. E momentul ăla în care nu mai contează nimic altceva. E aici, e al meu și mă iubește.. mai mult decât eu am crezut vreodată..

„Heeey…trezește-te… e miercuriiii. Avem treabă!!!” ..deschid ochii… agitație.. realitate… Da, e miercuri..dimineață. Și a căzut cortina…

miercuri, 25 decembrie 2013

Goodbye, 2013...

Si sa facem inventarul pe 2013...
Marturisesc ca a fost un an greu, plin de schimbari.
Ce am realizat? Am invatat ca autocontrolul nu este cea mai buna calitate a mea, am invatat ca orice inceput are un sfarsit, indiferent cat de tare vrei sa negi asta si, mai ales, am realizat cine ma iubeste neconditionat.
Anul asta am pierdut persoane dragi, unele pentru ca Dumnezeu le-a vrut langa El, altele pentru simplu fapt ca locul lor nu era langa mine. Si daca pana acum ceva timp as fi dat orice sa se intoarca, am renuntat. Nu pot obliga pe nimeni sa ramana in visul meu.
In schimb, 2013 m-a maturizat, m-a facut sa imi dau seama cat de importante sunt lacrimile si cum noi, oamenii, ajungem sa le irosim si cum nu suntem in stare sa apreciem pe ceilalti decat atunci cand este prea tarziu.
Vreau sa le urez "Craciun fericit" tuturor : celor care mi-au dat incredere, celor care m-au ridicat de jos, celor care m-au daramat, celor care au ramas langa mine, celor care inca ma suporta, celor care au renuntat la mine si, mai ales, mie.
Fie ca 2014 sa imi aduca puterea sa imi ating telurile si sa le ofer sufletelor dragi fericire. Dar, mai presus de orice, sa cicatrizeze ranile si sa stearga urmele..
Inchei capitolul aici, incep altul.. Si sper ca Mosul sa ma ajute ca visul sa imi devina realitate...candva...

miercuri, 6 noiembrie 2013

Realitatea.

Realizez, cad, ma lovesc..ma doare...si nu pot sa ma ridic..
Imi e dor, prea dor..mi-e frica. Stiai ca mi-e frica de intuneric si intre noi acum s-a stins lumina..
Si e intuneric..si frig.. Si e noiembrie.. alt noiembrie, alta piesa, acelasi refren. Ce simt acum e alt dor... nu il cunosc, dar doare inzecit.. Si e orgoliul prea puternic.. E chemare si respingere, e iubire si ura...sunt eu si esti tu...suntem noi si sunt ei...esti tu si e ea..

marți, 8 octombrie 2013

Citeste asta...

...acum sau altadata, e acelasi lucru! Dar probabil te roade curiozitate.. ei bine, mi-am dat seama ca " nu te mai iubesc din momentul in care nu am mai putut scrie despre tine.." De aici vine si faptul ca toate postarile sunt vechi..
De ce scriu acum? Sa iti satisfac curiozitatea de a afla ce mai fac, cum sunt. Rasaritul meu a venit atunci cand tu ai apus in viata mea...

vineri, 17 mai 2013


              Am citit “McDonaldizarea societatii” de George Ritzer in cadrul Book Tour-ului organizat de Andra si am ramas placut surprinsa. Nu este stilul meu de lectura, recunosc ca intotdeauna am avut o atractie mai mare pentru romanele cu poveste eventual care-ti mai rupeau si cate o lacrima asa, dar aceasta mi-a placut. M-au captivat exemplele atat de cunoscute pentru noi, atat de banale poate, dar totusi necunoscute. Ca doar noi mult prea rar privim lumea intr-un mod obiectiv, in ansamblu...
            Mi-a placut ca nu s-a bazat doar pe lantul de magazine McDonald’s, desi sunt o multime de detalii despre acesta, ci ca s-a referit la toate domeniile posibile. Vorbeste de la masini, la fastfood, la Holocaust, la invatamant si Web 2.0. Lucruri pe care e imposibil sa le evitam, lucruri care ne influeteaza viata…Intr-un mod chiar mult mai dur decat imi inchipuiam eu. Este o carte care te pune pe ganduri, care te ajuta sa iti deschizi ochii chiar daca doar ca dupa sa ii inchizi la loc. Are la baza o realitate tulburatoare uneori, iar alteori de-a dreptul hilara… M-am vazut chiar si indignata de realitati pe care era oricum imposibil sa le contest.
            Recomand aceasta carte chiar si pentru a afla lucruri precum…: in America nu  te poti departa mai mult de 107 mile de un restaurant McDonald’s. Mie statisticile de genul mi s-au parut foarte interesante…J
            De asemenea, recomand proiectul in sine pentru ca  Blog Book Tour-ul acesta continua…