Doar un dor ce doare..

Azi tot ce am simtit a fost un dor ingrozitor.Am vrut sa fiu doar eu cu mine si sa imi potolesc acest dor nejustificat  cu amintirile care navalisera in mintea mea.Amintiri care parca imi sechestrase gandurile si eu nu le puteam elibera ,nu le puteam lasa sa zboare spre nicaieri.Doream sa le las sa ajunga acolo,dar imaginea lui le tinea blocate in trecut.De fiecare data cand mi se face dor,ma intorc in acel moment in care totul parea rupt dintr-o poveste fara inceput...si care,din pacate,avea sa sfarseasca mult prea repede.Tot de fiecare data cand simt ca m-am desprins de acel trecut in care el e mult prea prezent,se intampla ceva,iar totul in mintea mea se invaluieste intr-o ceata prea densa.
Imi doresc sa fiu imuna la acel"el"..sa nu ii mai dau sansa sa ma ridice dupa ce ma "ajuta"sa cad..sa nu il mai las sa imi viziteze sufletul de fiecare data cand am nevoie sa faca asta.
Iar rana pe care mi-a facut-o vreau sa fie ca cea a diabeticilor..sa ramana deschisa mult timp.Si sa nu se vindece la primul lui gest frumos care va fi un adevarat medicament.
Timpul sa fie singura solutie care sa ma ajute sa scap de acest dor..