Zilele astea am aflat ce inseamna, cu adevarat, sa simti ca cineva ti-a luat sufletul. Am simtit cum e sa nu iti gasesti locul, sa te bruieze fiecare vorba din jur, dar sa nu o poti deslusi, sa te doara totul si, totusi, sa nu ai nici o rana vizibila.
Nu credeam ca poate cineva sa ma faca sa simt atatea lucuri diametral opuse, sa ma faca sa zambesc ca apoi sa fie nevoit sa imi stearga lacrimile ce curg siroaie.
Dar s-a terminat...si nu iti promit decat un singur lucru: ai trecut prin viata mea cu un scop, m-ai invatat cateva lucruri care mi s-au intiparit in minte si inima.Unul dintre aceste lucruri e ca merit mult mai mult si, poate, fara sa vreau, candva am sa te fac sa platesti. Pentru tot...
Schimband subiectul, ieri mi s-a intamplat un lucru pe cat de dragalas pe atat de simplu.Eram in parc cu doua prietene si pe langa noi se perinda un prichindel de vreo 2-3 anisori cu bicicleta.Nimic neobisnuit, tinand cont ca eu sunt innebunita dupa copii.Doar ca tristetea mea era atat de vizibila si apasatoare ieri incat nu eram atenta la fiecare gest al sau. La un moment dat, pustiul vine la mine si intinde manuta, unde tinea ceva strans, strans. Imi zambeste si pune la mine in mana niste seminte..
Gestul ar putea sa fie catalogat drept nesemnificativ, insa mie a reusit sa imi fure un zambet larg, faptul ca a venit fix la mine, iar cele 2 prietene incearcau sa vorbeasca cu el. Parca a simtit ca una dintre cele 3 fete are nevoie sa zambeasca sincer si pentru un lucru simplu.
Si uite cum se face ca viata imi arata ca trebuie sa zambesc, sa ma gandesc la ce e bine pentru mine si chiar daca unele persoane decid sa iasa din viata mea, sa nu imi para rau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu