Bring me back..

Scriu ca sa ma eliberez de toate gandurile ce parca imi curg prin vene, imi ies prin pori si nu vor nicicum sa dispara. 

Inca iti simt respiratia pe gat, buzele pe frunte si dansul mainii pe spatele meu.. inca e acolo parfumul fin de tutun amestecat cu aroma cuvintelor nerostite..inca ma bantuie privirea pierduta si confuza, de parca e acel inceput care nu trebuia sa aiba loc niciodata.. inceput, iti amintesti de el? 

Trebuia sa fie un inceput, nu sfarsitul in care suntem protagonisti amandoi acum. Nu sfarsitul increderii, nu sfarsitul noptilor nedormite, nu sfarsitul diminetilor cu cafea si zambete. Mi-e dor de tine la fel cum imi e de mine in vremea in care nimic nu conta.  

Erai acolo, indiferent de orice.. joaca nu trebuia sa devina chin, adevarul nu trebuia sa se transforme in minciuna si aparentele nu trebuiau sa devina etichete.

Eram certitudine pana sa devin indoiala.

Eram un om bun pana sa devin omul de care acum fugi si pe care il eviti. Distrug tot ce ating exact in acel mod crud in care altii au distrus tot ce era bun in  mine.

Adu-ma inapoi…adu-mi rasul colorat pierdut printre cearsafuri, transforma ata subtire pe care calc acum intr-un pod rezistent, opreste-mi mainile din tremuratul care ma cuprinde atunci cand apari, sterge-mi lacrimile si fa-ma sa zambesc din nou..si impreuna cu vechea “eu” pe care o readuci la viata, vino sit u..vino inapoi, ia-ma in brate si fa totul sa prinda din nou culoare…

Fara titlu

Mi-am pierdut inspiratia printre ganduri acum mult timp. Gandurile au ramas aici, inspiratia se chinuie sa revina.
Nu stiu de ce scriu, stiu pur si simplu ca trebuie sa o fac. Timpul care a trecut a cicatrizat ranile. Credeam ca asta e solutia, dar m-am inselat. Mi-e dor de mine..
Oamenii s-au schimbat, de fapt, eu i-am schimbat. M-au vazut rece si indiferenta si s-au indepartat. M-au lasat singura crezand ca asta imi doresc.O alta greseala.
Eu am continuat sa resping orice om care imi putea scoate la iveala partea sensibila si frumoasa.
Mi-am ingropat sentimentele in fum de tigara si in muzica galagioasa care, atunci, pareau sa fie singurele medicamente. Loveam fara sa tin cont de nimic si a doua zi o luam de la capat. Si era bine, timpul trecea si eu ma vindecam. Sau, cel putin, asa trebuia.
Acum, am obosit. Am obosit de masti si imi vreau sentimentele inapoi. Ma simt goala pe dinauntru si e frig..
Oricat de mult as zambi, nu simt nimic.. vreau sa simt.. orice..

Wish you were...real!

Și s-a ridicat cortina.

Priveam sala care era plină de fețe necunoscute cu unele excepții..o sală cu parfumuri amestecate la fel de necunoscute ca și fețele pe care le zăream. Toți zâmbeau emoționați așteptând finalul care era acum mai aproape ca niciodată și fiecare dintre noi căutam cu privirea oamenii  dragi..

Eu nu căutam un anumit chip, eu căutam acei ochi blânzi și deloc străini…Revin la realitate. Îmi schițez un zâmbet și îmi joc rolul.. (iar realizez că trebuia să dau la teatru)..

Deodată, mă trezesc înconjurată de oameni care mă îmbrătișează și din nou simt un anumit parfum..realizez că e parfumul buchetului de trandafiri ce îl am în brațe, venit de nicăieri.. am uitat cum e să te bucuri de acest miros… pășesc, trec de zecile de persoane și urc scările…am  nevoie de aer, mă înec…

În sfârșit s-a terminat agitația din jurul meu, dar nu și din suflet..parcă abia acum începe. Simt cum lacrimile vor să își facă apariția și trag aer in piept…nu am voie să plâng azi, azi nu.. azi închei o etapă.

„Felicitări” și două mâini care îmi acoperă ochii… mâinile fine  pe care le cunosc atât de bine, vocea blândă care mă ancora în realitate ori de câte ori eram departe..mă întorc și îi văd ochii..da, de ochii aștia vorbeam… îl iau în brațe, las lacrimile să își parcurgă traiectoria de pe obrajii mei pe umărul lui și îl iert. Îl iert pentru tot ce a fost rău, îl iert pentru fiecare secundă în care mi-a fost dor, pentru fiecare celulă care m-a durut atunci când m-a aruncat la pământ.. e aici și asta contează. E momentul ăla în care nu mai contează nimic altceva. E aici, e al meu și mă iubește.. mai mult decât eu am crezut vreodată..

„Heeey…trezește-te… e miercuriiii. Avem treabă!!!” ..deschid ochii… agitație.. realitate… Da, e miercuri..dimineață. Și a căzut cortina…

Goodbye, 2013...

Si sa facem inventarul pe 2013...
Marturisesc ca a fost un an greu, plin de schimbari.
Ce am realizat? Am invatat ca autocontrolul nu este cea mai buna calitate a mea, am invatat ca orice inceput are un sfarsit, indiferent cat de tare vrei sa negi asta si, mai ales, am realizat cine ma iubeste neconditionat.
Anul asta am pierdut persoane dragi, unele pentru ca Dumnezeu le-a vrut langa El, altele pentru simplu fapt ca locul lor nu era langa mine. Si daca pana acum ceva timp as fi dat orice sa se intoarca, am renuntat. Nu pot obliga pe nimeni sa ramana in visul meu.
In schimb, 2013 m-a maturizat, m-a facut sa imi dau seama cat de importante sunt lacrimile si cum noi, oamenii, ajungem sa le irosim si cum nu suntem in stare sa apreciem pe ceilalti decat atunci cand este prea tarziu.
Vreau sa le urez "Craciun fericit" tuturor : celor care mi-au dat incredere, celor care m-au ridicat de jos, celor care m-au daramat, celor care au ramas langa mine, celor care inca ma suporta, celor care au renuntat la mine si, mai ales, mie.
Fie ca 2014 sa imi aduca puterea sa imi ating telurile si sa le ofer sufletelor dragi fericire. Dar, mai presus de orice, sa cicatrizeze ranile si sa stearga urmele..
Inchei capitolul aici, incep altul.. Si sper ca Mosul sa ma ajute ca visul sa imi devina realitate...candva...

Realitatea.

Realizez, cad, ma lovesc..ma doare...si nu pot sa ma ridic..
Imi e dor, prea dor..mi-e frica. Stiai ca mi-e frica de intuneric si intre noi acum s-a stins lumina..
Si e intuneric..si frig.. Si e noiembrie.. alt noiembrie, alta piesa, acelasi refren. Ce simt acum e alt dor... nu il cunosc, dar doare inzecit.. Si e orgoliul prea puternic.. E chemare si respingere, e iubire si ura...sunt eu si esti tu...suntem noi si sunt ei...esti tu si e ea..

Citeste asta...

...acum sau altadata, e acelasi lucru! Dar probabil te roade curiozitate.. ei bine, mi-am dat seama ca " nu te mai iubesc din momentul in care nu am mai putut scrie despre tine.." De aici vine si faptul ca toate postarile sunt vechi..
De ce scriu acum? Sa iti satisfac curiozitatea de a afla ce mai fac, cum sunt. Rasaritul meu a venit atunci cand tu ai apus in viata mea...

              Am citit “McDonaldizarea societatii” de George Ritzer in cadrul Book Tour-ului organizat de Andra si am ramas placut surprinsa. Nu este stilul meu de lectura, recunosc ca intotdeauna am avut o atractie mai mare pentru romanele cu poveste eventual care-ti mai rupeau si cate o lacrima asa, dar aceasta mi-a placut. M-au captivat exemplele atat de cunoscute pentru noi, atat de banale poate, dar totusi necunoscute. Ca doar noi mult prea rar privim lumea intr-un mod obiectiv, in ansamblu...

            Mi-a placut ca nu s-a bazat doar pe lantul de magazine McDonald’s, desi sunt o multime de detalii despre acesta, ci ca s-a referit la toate domeniile posibile. Vorbeste de la masini, la fastfood, la Holocaust, la invatamant si Web 2.0. Lucruri pe care e imposibil sa le evitam, lucruri care ne influeteaza viata…Intr-un mod chiar mult mai dur decat imi inchipuiam eu. Este o carte care te pune pe ganduri, care te ajuta sa iti deschizi ochii chiar daca doar ca dupa sa ii inchizi la loc. Are la baza o realitate tulburatoare uneori, iar alteori de-a dreptul hilara… M-am vazut chiar si indignata de realitati pe care era oricum imposibil sa le contest.

            Recomand aceasta carte chiar si pentru a afla lucruri precum…: in America nu  te poti departa mai mult de 107 mile de un restaurant McDonald’s. Mie statisticile de genul mi s-au parut foarte interesante…J

            De asemenea, recomand proiectul in sine pentru ca  Blog Book Tour-ul acesta continua…

Fericirea..

 ...se poate citi doar in ochii celui ce iubeste.
 ...e destul de simplu de obtinut atunci cand chiar ne dorim sa o avem.
 ...ne face sa fim mai buni, mai calmi, mai rabdatori.

 Avand acea stare de bine, orice lucru simplu ne bucura si asta se vede in privirea noastra.
 E vorba despre acea privire atunci cand suna telefonul si stii ca la capatul firului se afla singura persoana care te face sa zambesti fara sa vrei, care te face sa tresari si sa simti stoluri de fluturi prin tot stomacul spunand un simplu " Ce faci?".

Indiferent daca e persoana cu care nu ai mai vorbit de luni intregi, indiferent daca se afla in partea cealalta a lumii..tu stii ca legatura dintre voi nu poate fi rupta nici de timp, nici de distanta, nici de ceilalti care nu par sa inteleaga ce e in sufletul tau. Fiecare repros existent pana in momentul acela dispare ca prin magie ... si nimic nu mai conteaza. Nici macar ce va fi..doar ce e..
Nu exista explicatie logica, nu exista ratiune in ceea ce spui, exista doar sentimentul de atasare si intrebarea:  " ce facem cu noi? "..
E raul necesar, e binele care se instaleaza in tine, e totul, dar in acelasi timp, e nimic.. Sunt ochii care sclipesc si zambetul larg, e vocea calda care te calmeaza de fiecare data, e acel "mi-e dor", e nevoia iremediabila de a-i fi alaturi.

Fericirea e nebunie...si noi o avem din plin...

Fiecare dintre noi avem o poveste.
Fiecare poveste e mai mult sau mai putin complicata, toti cunoastem persoane care ne dezamagesc la un moment dat, indiferent cat de mult ne-am dori sa nu fie asa. Si de fiecare data doare tot mai mult.
Ce e cel mai urat din toata treaba asta e ca realizam unele lucruri atunci cand e deja prea tarziu. Ne dam seama de ceea ce avem atunci cand pierdem, pretuim oamenii numai dupa ce ei nu mai sunt si nu mai e nimic de facut. Si nu e corect. Nici fata de noi, nici fata de ei. Si mereu spunem ca ne vom schimba, dar ramanem doar la stadiul de " a spune".
As vrea acum sa am o super putere si sa ma intorc in trecut. Ce as schimba? Multe.. as imbratisa persoana blanda  pe care nu am stiut sa o apreciez, in loc de un strigat i-as saruta obrazul ridat, as mai da o sansa singurului om care m-a facut sa ma vad altfel decat o faceam, care m-a facut sa realizez cat de mult contez pentru el si pentru ceilalti, as mai face un pas inainte in locul celor doi pe care i-am facut inapoi catre acel "el" de care imi e atat de dor si asta doar pentru a-i mai da siguranta ca nu m-a pierdut nici in momentul de fata.. Si nu as mai acorda atata incredere celor care nu au facut nimic pentru a-mi arata ca merita...Am ajuns sa cred ca "datorita" lor acum sunt un fel de "Toma necredinciosul".. Stau si ma intreb...totul pentru ce? Pentru ce m-am schimbat eu atat? Pentru ce am ajuns iar la stadiul in care nimic nu ma mai atinge si sunt impietrita sufleteste? Am momente in care mi-e dor,dar si momente in care as vrea sa fiu langa cineva numai ca sa ii fac rau si sa ii arat cat de mult m-a durut candva..
Scriu aiureli, inconstient si in mod repetitiv..
Noapte buna !.....Si un 1 martie fericit !

Now is good...

...exact ca numele unui film pe care l-am vazut recent.. Acum chiar e bine..

Respir un aer de care imi era dor....Acel aer in care nu exista impuritati.
Ma bucur de prezenta persoanelor dragi, ma bucur de lipsa celor care in mod clar nu au ce cauta in viata mea si care au realizat asta.

..dar, mai ales, ma bucur de " tine"...pentru ca te vreau din ce in ce mai mult, pentru ca nu ma satur sa te privesc, pentru ca am nevoie de tine in fiecare moment al zilei.

Ai aparut atunci cand aveam cea mai mare nevoie, cand nimic nu parea sa mai aiba logica si ritm in viata mea. Ai stiut sa lupti pentru un eventual "noi" si ai vrut sa ma faci sa ma vad prin ochii tai, acei ochi care spun atatea.

Nu reuseam sa gasesc motive pentru a te lasa sa imi atingi inima, insa tu ai simtit teama mea si ai reusit imposibilul...

Imi era dor de mine asa cum sunt acum, imi lipseau cu ardoare diminetile in care ma trezeam zambind, fara sa stiu de ce, iar explicatia sa vina atunci cand primeam mesaj realizand ca in primele ganduri ale cuiva sunt eu, iar acum am mult mai mult.

Incet, incet, alaturi de tine, invat sa visez, sa cresc, sa sper...sa iubesc..

Timpul trece..

..si a trecut. Fara noi. Si ne-am schimbat. Am renuntat la vise, planuri, idei...
Am cautat fericirea in alta parte,  ne-am prefacut ca suntem bine, ne-am intrebat unul pe altul ce facem si ne-am mintit ca totul e ok.
Eu stiu sigur ca am jucat un teatru ieftin, ca am vrut sa las o urma de tristete pe care tu trebuia sa o sesizezi si sa imi zici ca ti-e dor.
Dar ai tacut. Pentru a nu stiu cata oara ai tacut si ai schimbat subiectul. Voiam sa iti mai spun ca imi lipsesti, dar cu ce rost? Nu mai am ce sa schimb, trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca esti bine, ca iti refaci drumul si tacerea ta inseamna un singur lucru. Ce va fii peste un timp? Nu stiu.. O alta eu fara tine, fara sentimente..Doar cu amintiri ce ma vor ajuta sa adorm, cu parfumul tau imbibat in suflet si atat...

De ce trebuie sa ma simt singura, chiar daca sunt inconjurata de atatea persoane? De ce nimic nu imi poate umple golul pe care il simt si care, pe zi ce trece, absoarbe tot mai mult din tot ce am bun..sau mai bine zis, aveam.. candva puteam zambi indiferent daca nu era totul cum trebuia sa fie..acum, am nevoie de prea mult exercitiu sa pot zambi “natural”..si cel mai grav e ca stiu cauza.. ai distrus tot ce era bun in mine, ai distrus orice speranta. 

De fapt ai distrus tot ce candva ai reusit sa cladesti..e ca si cum ai distruge o constructie dupa ce te-ai chinuit sa o ridici pe un loc abrupt si fara pic de viata.. exact asta ai facut tu. 

Si doare mai mult decat vreodata mi-as fii putut imagina.. e acel tip de durere care pur si simplu nu trece…orice as face, esti prezent in fiecare secunda, in fiecare gest..in normalul meu.. de fapt, normalul meu erai tu..si acum sunt debusolata.. orice as face, fac degeaba si fara nici o directie.. 

Ce e cel mai trist din “povestea” noastra e ca ai reusit sa ma distrugi acum..inainte de  “prima zapada” stiind ce inseamna acest lucru pt mine..iar pentru asta, indiferent de ceea ce va urma, nu am sa te pot ierta. Niciodata…

Te urasc..te urasc pentru fiecare clipa in care ma gandesc la tine, te urasc pentru fiecare mesaj fara raspuns, te urasc pentru fiecare lacrima care curge din cauza ta, pentru golul pe care nu il pot umple, pentru tot ce nu am, pentru fiecare zambet pe care il schitez..pentru tot..!!!  Si cand ai sa citesti asta, ai sa stii ca e pentru tine..si ai sa mai stii ca mi-e dor si vreau din tot sufletul sa dispari din peisajul meu, ca nu mai vreau sa fii langa mine doar in mintea mea.. Fii fericit de doua ori, o data pentru tine, o data pentru mine..ai grija de tine pentru ca eu nu mai pot avea, lupta ca si cum eu as face-o si fii puternic. Eu nu mai pot face asta pentru tine!
......F.B

13 septembrie..

Astazi imi doresc putere. .
Putere sa trec peste tot, putere sa aduc zambete pe fetele persoanelor dragi, putere sa le imbunatatesc existenta, putere sa ii ridic de jos si sa ii incurajez. Dar de unde sa iau puterea asta cand nimic nu e cum ar trebui sa fie? Cineva imi spunea ca sunt puternica, dar nu e asa.. nu sunt..
Azi ma simt la pamant cum nu am mai fost de foarte mult timp..ma simt obosita. Parca sunt inconjurata doar de nevoi si nu am nici o sansa sa le depasesc. Sunt intr-o cursa contratimp si nu pot sa ajung acolo unde vreau. E ca si cum as fii pe niste scari rulante si in loc sa urc, cobor.
Daca as putea, as lasa totul in urma si as pleca in cautarea unui viitor mai bun, dar nici macar certitudinea ca undeva, e ceva bun si pentru mine nu am..
Azi..sunt doar eu cu mine..ca si ieri si, probabil, ca si maine..daca erai aici, tot ce voiam era sa ma iei in brate si sa uit de tot(..strange-ma sa uit de mine la pieptul tau...)..

...si melodia starii mele..

Mai mult decat oricand..

...sunt egoista. Pentru ca te vreau. Te vreau astazi, te-am vrut ieri si te vreau mult timp de acum inainte.

 Chiar daca au fost momente cand voiam sa te scot din viata mea,  legatura dintre noi a fost in mod cert prea puternica si ai reaparut, dupa multe clipe de tacere.
Dar, in acelasi timp, legatura asta ma sugruma. Nu stiu unde vom ajunge, ce se va intampla cu noi si unde voi gasi puterea de a te pastra langa mine. Stii destul de bine ca la capitolul "rabdare" stau tare prost, deci nu vreau sa ma mai gandesc ca timpul trece si le va rezolva. NU !
 
Nu mai vreau sa lasam timpul sa ne rezolve problemele, vreau sa vii, sa ma iei in brate si sa gasim noi rezolvarile. Cum spuneam candva, fara planuri..

Doar vino..

Mi-e frica de timp, pentru prima data. Mi-e frica sa nu ne faca rau, sa nu ne indeparteze.. mi-e frica de un posibil "el" , mi-e frica de o viitoare "ea" care ar putea sa apara in viata ta si sa fie aproape de tine.
 Mi-e frica sa nu te uit, mi-e frica de praful asta de toamna care se asaza peste tot, de vantul care candva nu te va mai face sa iti amintesti de mine..dar mai am o speranta..poate anul asta avem noroc..:)

Nothing else matters

Zilele astea am aflat ce inseamna, cu adevarat, sa simti ca cineva ti-a luat sufletul. Am simtit cum e sa nu iti gasesti locul, sa te bruieze fiecare vorba din jur, dar sa nu o poti deslusi, sa te doara totul si, totusi, sa nu ai nici o rana vizibila.
Nu credeam ca poate cineva sa ma faca sa simt atatea lucuri diametral opuse, sa ma faca sa zambesc ca apoi sa fie nevoit sa imi stearga lacrimile ce curg siroaie.
Dar s-a terminat...si nu iti promit decat un singur lucru: ai trecut prin viata mea cu un scop, m-ai invatat cateva lucruri care mi s-au intiparit in minte si inima.Unul dintre aceste lucruri e ca merit mult mai mult si, poate, fara sa vreau, candva am sa te fac sa platesti. Pentru tot...
Schimband subiectul, ieri mi s-a intamplat un lucru pe cat de dragalas pe atat de simplu.Eram in parc cu doua prietene si pe langa noi se perinda un prichindel de vreo 2-3 anisori cu bicicleta.Nimic neobisnuit, tinand cont ca eu sunt innebunita dupa copii.Doar ca tristetea mea era atat de vizibila si apasatoare ieri incat nu eram atenta la fiecare gest al sau. La un moment dat, pustiul vine la mine si intinde manuta, unde tinea ceva strans, strans. Imi zambeste si pune la mine in mana niste seminte..
Gestul ar putea sa fie catalogat drept nesemnificativ, insa mie a reusit sa imi fure un zambet larg, faptul ca a venit fix la mine, iar cele 2 prietene incearcau sa vorbeasca cu el. Parca a simtit ca una dintre cele 3 fete are nevoie sa zambeasca sincer si pentru un lucru simplu.

Si uite cum se face ca viata imi arata ca trebuie sa zambesc, sa ma gandesc la ce e bine pentru mine si chiar daca unele persoane decid sa iasa din viata mea, sa nu imi para rau...

“Vreau sa scriu, dar simt ca daca fac asta o sa il ingrop..”

Da, cam asa as defini starea pe care o am acum. M-am retras, din nou, in coltul meu, te-am lasat pe tine in lumea ta si mi-am promis pentru a nu stiu cata oara ca nu te mai las sa ma mai ranesti ca apoi sa fii singurul care ma poate vindeca..

Daca imi spunea cineva acum ceva timp ca timpul ne schimba, va schimba, probabil nu credeam. Dar asa e.. Cele mai mari asteptari ale mele veneau de la doua persoane..amandoua m-au dezamagit, au decis ca e mai bine ca viitorul sa fie altfel decat ceea ce schitasem candva.

 Cine sunt persoanele respective?  Persoanele in care am avut cea mai mare incredere, fix cei care mi-au promis ca vor fi aici mereu. EA, care a lasat distanta sa ne devina cel mai mare dusman si EL care e prea las sa aleaga o cale mai grea..

M-ati dezamagit si daca era necesar sa fiu dezamagita de cineva nu trebuia sa fiti voi cei care sa imi arate ca asteptarile mari nu trebuie sa vina de la oameni mici! Oamenii se “maturizeaza”, asta nu e o noutate..dar  a te maturiza nu inseamna a deveni mai egoist.

Am  inceput postarea prin definirea starii pe care o am, care zace in mine de cateva zile…si mi-am asumat riscul asta, sa ingrop in cuvinte tot ce simt, gandurile si tristetea, amintirile si visele in legatura cu ce putea fi..in legatura cu voi..

                

Come back...

Aceeasi stare, acelasi dor..alte ganduri.

Nu stiam sigur daca sa scriu sau nu, dar am citit ceva in seara asta despre faptul ca trebuie sa le arati celorlalti ce simti pentru ca niciodata nu stii ce se poate intampla.   Mi-am amintit inca o data de un suflet drag care s-a dus mult prea repede si caruia nu i s-a spus mai mult cat de important era pentru cei din jurul lui.

Tocmai d-asta am hotarat sa scriu..sa incerc sa te fac sa reactionezi si sa revii la “vechea ta forma”.Sa ma iei de mana si sa imi spui de ce te-ai indepartat, sa ma lasi din nou sa iti fiu aproape atunci cand totul se darama in jurul tau.

Esti sau,mai bine-zis,erai persoana care ma intelegea cel mai bine pentru ca semanam atat de tare incat cuvintele nu isi avea rostul.Te priveam si stiam deja ce gandeai,iar lucrul asta era reciproc.

Ti-am citit blogul,ultima postare..si ar fi trebuit sa inchid inclusiv pagina asta.Dar nu,pentru ca sper din tot sufletul sa nu fiu eu protagonista..

Ce ar trebui tu sa stii acum?Imi lipsesti..atat de mult incat uneori as striga la tine pana ai reactiona,ar fi bine sa nu te mai feresti sa ai incredere in ceilalti pentru simplul fapt ca unii te-au dezamagit..si sa nu uiti ca sunt aici..orice ar fi,oricand..

Si da..vreau sa cred ca locul pe care l-ai ocupat pana acum in sufletul meu nu va ramane gol..

                                                                                                                                           “pentru Paddy”

Spring is here!

Daca am invatat ceva zilele astea e ca niciodata nu stii la ce sa te astepti de la ceilalti.

Fie ca iti sunt prieteni,colegi sau simple cunostinte,tot te vor dezamagi la un moment dat.Diferenta o vor face chiar definitiile “prieteni “/”cunostinte”.De obicei,cei care tin la tine cu adevarat vor incerca sa schimbe lucrurile care te-au ranit,iar ceilalti..raman la stadiul in care nimic nu mai poate fi reparat.

Ideea e alta:de ce sa repari ceva, cand poti sa previi?Tocmai de asta, o schimbare e bine venita acum.

Mi s-a demonstrat ca cel mai bine e sa te detasezi si sa te gandesti ,in mare parte,doar la tine.Spun in “mare parte” pentru exista si exceptii.

Ce simt acum? Mi-e dor de anumite persoane, pe altele incerc sa mi le scot din suflet cat mai repede ca sa nu se adanceasca ranile si ma bucur de prezenta celor care      mi-au inseninat saptamana.

Stiu ca totul se intampla cu un motiv si ,de fiecare data,un rau se transforma in bine..asa ca primavara pentru mine reprezinta un nou inceput, de data asta, in adevaratul sens al cuvantului..

Welcome,my spring..

Hai sa "vrem"..

Vreau sa cred ca o sa treaca si asta cum au trecut si celelalte..vreau sa ma trezesc si sa realizez ca totul a fost doar un vis urat….dar probabil raman la stadiul de “a vrea”.Dar nu vreau sa zic nimic despre ce simt eu acum.

Azi mi s-a zis ca sunt puternica..inclusiv asta vreau sa cred,chiar daca stiu ca nu e asa.

Mi s-a mai spus ca sunt previzibila.Cat de previzibil poate fi cineva care te lasa sa crezi ce vrei?Daca ma comport ca oricine altcineva,nu inseamna ca sunt previzibila.Nici pe departe..dar repet..fiecare crede ce vrea.Am invatat ca orice ai face,tot te vor judeca si eticheta.

Mai bine sa se insele ei decat sa suferi tu..Da,renunta la tristete..bucura-te de cele mai mici si simple lucruri atunci cand nu ai parte de altceva.Zambeste amintindu-ti de zilele frumoase,nu  suferi gandindu-te la ce o sa fie..renunta la planuri,dar construieste vise..

Cauta si tu puterea pe care o vezi in mine, repeta-ti ca poti pana cand te ridici..

Eu vreau sa vrei si tu..

…pentru F…